Cursul nr. 1.
Problema cunoașterii

- mirarea filosofică (de ce există ceva mai curând decât nimic)
- opinie (doxa) - cunoaștere (episteme)
- alegoria Peșterii și semnificațiile sale
- paradoxul cunoașterii: cum e posibilă cunoașterea a ceva nou; precunoașterea - obiectul cunoașterii ca obiectiv al cunoașterii
- relativismul epistemologic - sofiștii (Omul este măsura tuturor lucrurilor - Protagoras)
- reacții la relativismul epistemologic (Socrate, Platon, Aristotel)

Cursul nr. 2.
Teorii asupra adevărului

- Adevăr-corespondență (Aristotel; a afirma că ce ceea ce este este și ceea ce nu este nu este - înseamnă a rosti adevărul; a afirma că ceea ce este nu este sau că ceea ce nu este este înseamnă a rosti falsul.)
- teoria adevărului coerență (valoarea de adevăr a unei judecăți se determină exclusiv prin acordul / necontrazicerea celorlalte judecăți considerate drept adevărate din sistemul din care face parte)
- teoria adevărului utilitate (o judecată este adevărată dacă produce efecte în realitate și dacă este acceptată de o comunitate competentă.)

Cursul nr. 3.
Surse ale cunoașterii

Rațiunea (temeiul certitudinii este rațiunea, gândirea; simțurile sunt înșelătoare, iar concluziile obținute prin inducție sunt doar probabile - Descartes, Leibniz, Spinoza)
Experiența (empirismul - temeiul oricărei certitudini este experiența; nu există idei înăscute; tot ceea ce este intelect a fost înainte în simțuri; mintea umană este, la începuturile noastre, tabula rasa. Locke, Berkeley,)
Idealismul transcendental (I. Kant, împăcarea celor două curente; întrebarea fundamentală - cum este posibilă cunoașterea a ceva nou și cert - judecățile sintetic a priori; sensibilitatea a priori - marea descoperire a lui I. Kant)

Cursul nr. 4
Cunoaștere și limbaj

- hermeneutica modernă (Schleiermacher, Dilthey)
- „nu există fapte, ci doar interpretări” (Nietzsche)
- lumea ca text, textul ca lume (P. Ricoeur)
- ființa se manifestă prin limbă (M.Heidegger)

Cursul nr. 5
Cunoaștere și istorie

- Istoria este o manifestare dialectică a ființei, o succesiune de mișcări ale Spiritului Absolut înspre realizarea conștiinței de sine (Hegel)
- Heidegger - ființa se manifestă în timp, în „lumi istorice”
- J.P. Sartre - nu există o necesitate istorică, omul este liber să aleagă chiar și faptele ce par „fatalități” istorice
- Foucault - în fiecare epocă istorică domină o anumită epistemă, un model sau paradigmă de cunoaștere, un orizont care determină sensibilitățile, problematica și modul de abordare a unor teme.

Cursul nr. 6
Cunoaștere și transcendență

- Rațiunea se confruntă cu ceea ce o depășește infinit
- Modalități de a produce saltul dincolo de „umbra” rațiunii: negarea principiului contradicției, apofatismul (Plotin, Damascius, Dionisie Areopagitul)
- Transcendența ca „lucru în sine” și „idee a rațiunii” (I. Kant)
- Negarea unui Dumnezeu rațional și revitalizarea ideii de Dumnezeu transcendent - Soren Kierkegaard

Cursul nr. 7
Cunoașterea de sine, eul și realizarea de sine

- Cea mai importantă cunoaștere este cunoașterea de sine (Socrate)
- Cunoașterea de sine ca stabilire a limitelor cunoașterii
- Ce este sinele? Sinele ca imagine sau prezență a lui Dumnezeu (Augustin); Sinele ca eu cugetător (Descartes); Sinele ca tabula rasa (Locke), construct socio-istoric, epifenomen al proceselor psihice (științele cognitive), sinele ca altul (P. Ricoeur)
- Sinele inautentic și dobândirea autenticității prin conștientizarea ființării-înspre-moarte (Heidegger)
- Reflecții asupra realizării de sine (Bergson, personalismul energetic, Erich Fromm, H. Marcuse).